Sorana, a patra mare victorie din 2012!** Românca a trecut de Jelena Jankovic în primul tur de la Roma

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea a prins gustul marilor victorii în 2012. După Stosur, Zvonareva și Bartoli, românca a învins un alt nume important din WTA, pe Jelena Jankovic (Serbia), cu 6-3, 4-6, 7-6, în primul tur la Roma.

Cu două săptămâni înaintea turneului de Grand Slam de la Roland Garros, Sorana Cîrstea (locul 45 WTA) este cea mai în formă româncă din circuitul mondial. Cu biletul pentru JO ca și asigurat, eleva lui Victor Ioniță a făcut ieri, la Roma, în turul inaugural, una dintre cele mai bune partide din acest an. Jelena Jankovic (nr. 20 WTA), fost număr unu mondial și calificată de curând cu Serbia în finala Fed Cup, a fost mai mereu sub presiune, chiar dacă a revenit în meci în două situații, după 0-1 la seturi și la 2-5 în actul decisiv.

Sorana a ratat o primă minge de meci la 5-4, pe serviciul adversarei, dar a urcat în turul secund după un tie-break încheiat cu 7-4. „A fost o partidă lungă și dificilă, dar sunt fericită că am pășit în turul secund”, a spus Sorana, care și-a asigurat 70 de puncte WTA și un premiu în valoare de 11.300 de dolari. În turul următor, Cîrstea va juca împotriva suedezei Sofia Arvidsson.

Într-o altă partidă din turul întâi, Simona Halep a fost învinsă de Venus Williams cu 6-3, 6-4.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!

Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”

Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!

Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă

Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×